In cazul in care considerati ca platiti prea mult pentru energia electrica consumata, sau pentru ca doriti sa protejati mediul inconjurator prin consumul energie, va aducem la cunostinta faptul ca, din anul 2007, consumatorii eligibili de energie electrica au posibilitatea de a-si schimba furnizorul, cu un altul acreditat de Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei.
Procedura de schimbare a furnizorului de energie electrica este o procedura simpla, pentru care veti avea sprijinul nostru, fara a fi necesara modificarea instalatiilor electrice, debransari sau alte activitati similare.
Pasi pe care trebuie sa ii urmeze persoana care doreste schimbarea furnizorului de energie electrica, conform Ordinului ANRE nr. 88/2009, modificat si completat prin Ordinul ANRE nr. 14/2011, respectiv:
Pasul 1 – obtinerea unei oferte de pret mai bune pentru energia electrica si stabilirea conditiilor contractuale viitoare – completati formularul „Solicitare oferta” de mai jos.
Pasul 2 – comunicarea catre vechiul furnizor a intentiei de schimbare a furnizorului, cu 30 de zile inainte de incetarea contractului.
Pasul 3 – pentru a încheia contractul de furnizare a energiei electrice, consumatorul comunică furnizorului nou cel puţin următoarele date:
adresa locului/locurilor de consum, denumirea furnizorului actual, codul unic de identificare al punctului de măsurare, valoarea totală a facturilor scadente precum şi datele referitoare la puterile absorbite / cantităţile de energie electrică pentru care trebuie asigurată furnizarea energiei electrice.
Pasul 4 – noul furnizor de energie va contacta toate partile implicate in vederea citirii indexului contorului aferent datei efectuarii schimbarii furnizorului. Aceasta citire are drept scop stabilirea indexului pentru decontarea finala (indexul de reziliere contract) cu vechiul furnizor de energie, index ce constituie totodata si indexul de la care decurg obligatiile de plata a consumului de energie electrica catre noul furnizor.
Pasul 5 – veti primi o factura pentru decontarea finala, pe care va trebui sa o platiti in termenul de scadenta. Este necesar sa comparati indexul final din factura cu ultimul index citit si indexul initial din aceasta factura cu indexul final din factura anterioara.